Va înghiți Iohannis cartoful fierbinte?

Nu întâmplător, chiar în ajunul zilei de vineri 10 august, când urma să aibă loc în Piața Victoriei mitingul opoziției, Liviu Dragnea se invitase la Mihai Gâdea. Dar nu memoria acestuia avea nevoie de resuscitare, ci memoria celeilalte mulțimi, a mulțimii tăcute trebuia reîmprospătată. Legea lu” Olguța, o lovitură de maestru, să recunoaștem! Care ar deveni funcțională după viitoarele alegeri prezidnțiale și parlamentare!

Va risca dl Iohannis, în cazul votării ei în Parlament, să n-o promulge? Chiar dacă sfetnicii săi o vor considera fantezistă? Se va repeta istoria cu Băsescu-Tăriceanu? Probabil, doar știm că politicienii se încăpățânează să nu creadă că „Historia magister vitae est”.

Werner Klaus Iohannis și Traian Băsescu sunt, totuși, doi politicieni diferiți. În locul președintelui temerar, avem acum un președinte prudent. El nu intră în mare numai după ce se potolesc valurile. Poate, de aceea, epilogul ar putea fi norocos pentru omul de la munte și nu așa cum i se întâmplase Marinarului; Băsescu, curajos cum îl știam, n-a putut ține cartoful fierbinte pe care i-l pusese în palmă Tăriceanu. Și a trebuit să promulge o lege fantezistă pentru bugetul de atunci: Legea salarizării corpului didactic. Ce va face acum Iohannis cu provocarea lui Dragnea? Mai ales, după ce va aștepta inutil ca guvernul să nu-și însușească proiectul. Sau să cadă.

De ceva vreme, actuala putere atacă Președinția, inclusiv în instanțele UE, amenințând-o, zilnic, cu suspendarea. Vorbind doar romînește, dl Dragnea nu știe că în limba maternă a dlui Iohannis se zice că de unde vine răul, vine și binele. Adică de la PSD! Iată, deși pericolul suspendării pare iminent, în deosebire de povestea drobului de sare, gata, gata să cadă de pe policioară, nimeni din tabăra lui „primus inter pares” nu bocește. De ce? Pentru că o eventuală suspendare ar fi o șansă de regrupare a electoratului anti-PSD! Riscul de a ajunge la al doilea mandat, fără a fi victimizat, e posibil. Cu câteva condiții. Prima ar fi, cum aminteam în cazul eventualei suspendări, coagularea opoziției, opoziție pe care o ține divizată orgoliile de șefie. O altă condiție ar fi existența unui set de idei de guvernare, altceva decât veștejitele idei doctrinare. În sfârșit, nevoia unei competiții imediate care să aleagă un lider autoritar, capabil să se impună mai întâi în rândurile proprii, apoi în fața electoratului. Cred că reinventarea unor alegeri primare, cum a încercat cu succes, acum vreo douăzeci de ani Convenția Democratică, ar fi o idee fericită! În această perspectivă, reapariția în tabăra liberală a unui experimentat strateg de campanie, cum e Vasile Blaga, dă speranțe. Bine ar fi ca recuperarea lui să fie susținută și de girul plebiscitului amintit, dar și revenirea personalităților liberale pur-sânge, cum sunt Theodor Paleologu sau Teodor Baconschi, ministeriabili într-un necesar guvern din umbră; câteva urgențe de trecut în această agendă.

De unde, vă veți întreba, grija aceasta pentru actuala opoziție. Pentru că se vântură de ceva vreme ideea că nu există o alternativă credibilă. Acceptarea ei unanimă ar deschide ușa spre o „democrație iliberală”. Pe când noi, intrând în familia Uniunii Europene, ne-am angajat să dovedim fidelitate democrației de tip liberal. Adică pluripartitismul și alternanța la guvernare.

Puterea își joacă rolul și nu pierde niciun prilej pentru a demoniza, la pachet, atât opoziția, cât și Președinția. Opoziția n-ar trebui să-și risipească energia în blamarea talentului histrionic – atâta cât poate fi decelat în autovictimizările liderului pesedist, ci să ia în serios măsurile populiste prin care puterea își răsplătește clientela și votanții. Pe care autorii ei stimulează participarea la vot și-i fidelizează cu un bonus al învingătorilor.

Acest nou proiect de Lege a pensiilor, ar fi prilejul unei serioase și calificate ofensive mediatice a opoziției din perspectivă socială. Opoziția, ca societatea civilă, au suficienți experți și lideri de opinie care pot folosi dezbaterea legii pentru a convinge electoratul – inclusiv pe cel tradițional de stânga – din perspectivă socială. Și nu să se focalizeze doar asupra gafelor coaliției guvernamentale care se țin lanț, atât din cauza incompetenței, cât și a refuzului divorțului de penalii de partid.

Va fi capabilă opoziția să deschidă pârtie spre mintea și sufletul mulțimii tăcute, lumea votanților vârstnici? E adevărat, pe măsură ce România continuă să se golească de populația ei activă, ponderea pensionarilor crește. Grație și longevității crescute. Dar pensionarii nu devin cu toții, bazin electoral pesedist. Un studiu sociologic, comandat, în interesul ei de către actuala opoziție, ar dovedi schimbarea raporturilor de simpatie. În ultimii ani au ieșit la pensie, mulți dintre cei care s-au opus FSN-ului, „golanii” din Piața Universității, ca să dau un singur exemplu. Iar despre cei care s-a lepădat de FSN și Iliescu, ce să mai vorbim! Că vor pensii mai bune, desigur, dar și prețuri care să nu erodeze creșterea nominală, desigur!

Cum se văd ei, ne-o dezvăluie un comentator anonimizat din subsolul unei dezbateri: „Pensionarii sunt oamenii obisnuiți, care vor și merită să trăiască mai bine! Au muncit și ne-au lăsat o țară cu drumuri, blocuri, clădiri, hidrocentrale, spectaculosul Transfăgărășan, școli, spitale, grădinițe, Litoralul… Au răbdat de foame și de frig și au ridicat cu mâinile goale Palatul Poporului în care huzuresc aleșii noștri, cică, în slujba noastră. Au lăsat în visteria țării, prin munca și sacrificiul lor, un excedent de 2 miliarde de dolari… Nu vor fi bani pentru pensii mărite?! Vor fi!, dacă se elimină pensiile speciale…”

Ar avea actuala opoziție curajul de a pune în programul ei de guvernare tunderea excrescențelor la pensiile „aleșilor”? Asta ar tămădui una din multele frustrări pe care tranziția le-a produs mulțimilor. Și chiar dacă băbuțele de pe banca de așteptare s-ar putea să n-aibă zile ca să ajungă la urna de vot, nu pot fi omise, cum spuneam, noile contigente ale populației active care trec pragul vârstei a treia și vor deveni, firesc, sensibili la promisiunea răsplătirii anilor munciți. Cu atât mai mult cu cât ele au percepția că au fost jefuiți de bunuri comune în anii de tranziție; au fost furați!

Da, grea misie pentru opoziție și, în primul rând, pentru președinte. Grija de a evita eșuarea trecerii prin furcile caudine ale populismului ieftin, pe deoparte, și rigorile aritmetice ale bugetului, pe de altă parte – cei doi monștri homofagi, Scyla și Caribda politicii românești – nu-i dă însă, după cum se vede, bătăi de cap dlui Iohannis. Deși cartoful fierbinte e în palma lui!